Mircea Sandu a tunat după ce Gică Hagi a dezvăluit că în hotelul „tricolorilor” s-a consumat alcool în exces: „Cu asta sper că am lămurit totul!”.

Mircea Sandu a tunat după ce Gică Hagi a dezvăluit că în hotelul
  • Publicat:

Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit un episod petrecut înaintea barajului cu Slovenia. Mircea Sandu, ex-președintele FRF, l-a demis pe selecționerul de atunci, Gică Hagi, în urma unui conflict avut în hotelul în care a fost cazată delegația tricoloră.

  • În 2001, Hagi a fost numit selecţioner la naţionala României. A obţinut o victorie (2-0, contra Ungariei) şi o remiză (1-1, contra Georgiei), în preliminariile pentru Mondialul din 2002, însă a pierdut barajul cu Slovenia. În tur, la Ljubliana, tricolorii au cedat, scor 1-2, iar în partida retur, România a obţinut doar o remiză, 1-1.

După reacția lui Gică Hagi, Sandu a comentat acum, la Digi Sport. „Ce pot spune decât realitatea?! E greu să ne aducem aminte după 20 de ani, 19, 18 ani. E greu şi după şapte ani. Poveştile sunt frumoase şi din când în când adormi bine cu ele. Dar pe voi v-a trezit, din câte înţeleg, povestea asta a lui nea Mitică (n.red. Dumitru Dragomir).

În momentul în care am văzut că am picat cu Slovenia am pus imediat la punct tot ce trebuia pentru organizarea celor două meciuri. Mă refer la meciul de la Ljubliana, în primul rând. Au plecat doi dintre colegii noştri, dacă bine îmi aduc aminte, ca să fie prezenţi la hotel cu tot ceea ce însemnă organizare.

Gică Hagi, atunci când am ajuns la hotel, a avut un moment de furie, dar nu pe cineva anume din federaţie, ci pentru că atunci când a intrat în holul hotelului era plin de presă, de oameni din presă.

Şi a avut acea explozie de nervozitate la adresa celui care se ocupa de securitatea, de protecţia grupului, Nelu Piscanu. Pe el l-a luat la întrebări. Bine, a ridicat tonul, dar fără jigniri.

Dar nu era vorba de băutură. Şi nu era vorba de oameni din federaţie. E posibil ca jurnaliştii respectivi să-şi fi comandat apă, bere. Asta e realitatea. După care eu m-am dus la jurnalişti, i-am invitat afară, apoi mi-am cerut scuze pentru acel moment de nervozitate şi gata.

Mergând mai departe. După meciul de la Bucureşti, după necalificare, eu i-am spus lui Hagi să continue. Cum adică? În primul rând că nu-şi permitea Gică Hagi să ţipe la mine. Dacă era ceva ce voia să-mi reproşeze, ar fi făcut-o în privat. Dar exagerările fac parte din viaţa noastră. Cu asta sper că s-a lămurit totul”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara:
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara: "S-a întâlnit…
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Influencerul Makaveli a încercat să se sinucidă
Influencerul Makaveli a încercat să se sinucidă
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
Staţiunea care îşi măreşte plajele. Lucrările vor fi gata la finalul lui 2026
Staţiunea care îşi măreşte plajele. Lucrările vor fi gata la finalul lui 2026
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a săpat
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a…
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia care aruncă în aer țara. Cristela nu a...
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia care aruncă în aer țara. Cristela nu a...
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare:
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×